Doare că în locul meu preferi oricând tăcere şi-o ţigare
sunt multe zile amare în care te aştept
până-mi dispare şi ultima fărâmă de răbdare
şi în care mă respingi cu vorbe de metal
şi zac cuprins de disperare ca un muribund
pe patul de spital
şi tu îţi vezi de viaţa ta, de treaba ta
de orgoliul tău copilaresc
şi mă intreb de ce sunt blestemat să mai iubesc?
de ce să mai trăiesc în lumea mea de gânduri
de ce mai scriu când nu-mi citeşte EA aceste rânduri ?
de ce să nu scurtez cărarea către patru scânduri
că n-are niciun rost să mai înduri
insulte şi înfrângeri
nu sunt copil să mai visez miracole
şi îngeri păzitori,
aştept doar libertatea care vine atunci când mori
şi nu înţeleg de ce gândind aşa privesc spre cer
când ştiu că moartea e doar somn, pământ şi ger.
sunt zile în care nu mai sper nimic
şi mă trezesc din vis şi mă ridic din pat
de parcă aş avea un ţel în lumea asta de rahat
dar n-am decât un pumn de datorii de returnat
şi merg prin viaţă pe pilot automat
teleghidat, dezamăgit, cu ochi de sticlă spartă
şi atunci te superi şi aud o voce cum mă ceartă
şi te văd şi parcă văd prin tine
şi mă întreb ce dracu ai văzut la mine?
Da’ în fine,
tu rămâi în lumea ta de scrum
eu mă duc nepetrecut pe ultimul meu drum
şi o să îţi returnez cumva caietul cu desene
nu te teme
că n-o să-l iau cu mine în mormânt.
Mă duc să dorm, te las, aşa ai vrut
rămâi cu kentu tău că-i cel mai bun sărut
rămâi în urma mea, regretul meu tăcut
că niciodată n-ai ştiut să îmi vorbeşti de tine
nu mai am cleşti să smulg cuvinte ascunse bine.
mă duc în marea noapte, adio, te-am iubit,
te-aş mai iubi dacă aş avea inimă să simt.
Ai grijă de-acum de tot ce îţi mai pasă
Adio, draga mea fată frumoasă.
rămâi în continuare un om şi o ţigare....
semnat: El
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu